Camera foto mirrorless care funcționează cu Android

de: Florin Cașotă
05 11. 2018

Avem camere foto, fie ele DSLR sau mirrorless și avem smartphone-uri cu senzori foto. Acum avem și o combinație a celor două gadgeturi, o cameră foto mirrorless care funcționează cu Android.

Cei care sunt pasionați de fotografie probabil au auzit de Yongnuo, companie chinezească ce produce echipament și accesorii foto, altele mai bune, altele mai proaste, dar majoritatea ieftine.

Ei bine, producătorul chinez anunță o cameră foto mirrorless numită YN450 (nu este chiar un nume pe care să-l ții minte, dar chinezii țin un concurs și te provoacă să-i găsești un nume potrivit) ce funcționează cu Android și care suportă obiective Canon EF. Practic, arată ca un telefon căruia i-au fost atașat un obiectiv.

La interior găsim un senzor foto de 16 megapixeli alături de un procesor Qualcomm de opt nuclee. De asemenea, camera are 3 GB memorie RAM și un spațiu de stocare de 32 GB ce poate fi extins cu alți 32 GB. Mai avem o baterie de 4000 mAh, o mufă de căști, bliț dual LED, un microfon și un ecran de 5 inci cu o rezoluție 1080p.

După cum ziceam, camera de 16 megapixeli poate să tragă RAW, dar și să filmeze video la o rezoluție 4K cu 30 de cadre pe secundă. La fel ca pe un telefon, și aici vom avea o cameră frontală, una de 8 megapixeli pe care și aici vei putea atașa un obiectiv. Sună ciudat? Da. Și nu știm dacă poți avea montate două obiective în același timp și dacă da cât de dificil ar fi de manevrat?

Samsung a fost prima companie care a făcut o cameră foto care să meargă cu Android. Samsung Galaxy Camera (3G) este un point and shoot de la Samsung care a fost lansat oficial pe 8 noiembrie 2012. Merge cu Android 4.1, are conectivitate 3G și are un senzor foto cu un zoom optic de 21x. Coreenilor nu prea le-a mers bine cu produsul, dar poate chinezii au mai mult noroc.

De ce ai vrea o cameră foto care să meargă cu Android? Pentru că ai avea câteva avantaje: fotografiile ar putea fi urcate automat în cloud (Google Photos, Dropbox etc), ai putea să-l folosești și pentru navigare pe internet și ai putea distribui mai ușor fotografiile cu alții sau pe rețelele sociale.

Interesant? Sigur. Util? Cine știe. Deocamdată știm că există, dar nu și când va fi lansată sau cât te va costa dacă vrei să-ți iei una.